O delegaţie de la Consiliul Europei l-a criticat pe Voronin că nu a găsit 10 minute ca să se întâlnească cu ei şi a încurajat opoziţia că nu a votat un şef de stat comunist
Foto: UNIMEDIA
|
|
„Voronin nu a avut 10 min. să se întâlnească cu noi. Eu aş zice că este
un semn negativ”. Declarația aparține lui Egidijus VAREIKIS,
co-raportorul pentru Republica Moldova al Comisiei de monitorizare a
Consiliului Europei, lansată azi, 10 iunie, la Chișinău. Totodată,
oficialul a încurajat decizia opoziţiei de a boicota alegerea
preşedintelui Republicii Moldova.
Astăzi în Moldova au venit într-o vizită de documentare coraportorii pentru Republica Moldova a Comisiei de monitorizare a Consiliului Europei Josette DURRIEU şi Egidijus VAREIKIS. Potrivit lor, scopul acestei vizite este de a vorbi cu persoanele care se află în detenţie până în prezent, în urma evenimentelor de după protestele din 7 aprilie şi, totodată, de a afla care este cifra reală a persoanelor care au fost arestate.
Oficialii s-au întâlnit atât cu liderii celor 3 partide din opoziţie, cu doi deţinuţi, cu procurorul general şi cu doi reprezentanţi ai Partidul Comuniştilor: Grigore Petrenco şi Vladimir Ţurcanu. „Am vrut să ne întâlnim şi cu Vladmir Voronin. Dacă Voronin nu a găsit 10 min. să se întâlnească cu noi, înseamnă că nu are nimic de spus sau nu are o viziune anumită. Eu interpretez ca pe un semn negativ”, a mărturisit Egidijus VAREIKIS.
Se încarcă...
Trimite unui prieten:
1. Toka, ora: 20:25; 10 iun 2009
Am senzatia ca incepe razboiul total al RO si al marilor puteri impotriva comunistilor din MD. De fapt, cred ca a inceput mai demult, pana acum au avut loc negocierile cu Rusia, dupa care si-au elaborat strategia, si-au "reglat tirul" diplomatic si abia de acum incolo incep sa "traga" cu adevarat, din toate partile!
2. strajerulpatriei, ora: 21:08; 10 iun 2009
Tot cam acelaşi lucru îl putem spune şi despre opinia publică românească: la început a fost în ignorare totală, apoi s-a trezit ca dintr-un coşmar urât dar nu i-a păsat, apoi a ajuns să simpatizeze cu moldovenii iar acum tot poporul român freamătă pe tema Basarabiei, şi-a adus aminte, a conştientizat care este problema, a prins curaj şi voce să îşi dorească apropierea adevărată de fraţii moldoveni. De la începutul anului şi până acum, mass-media românească a abordat problema Basarabiei două ori mai mult decât în 20 de ani de până acum. Iar din zona opiniei publice, tirurile sunt acum îndreptate puternic tot pe comunişti.
3. liberal, ora: 21:24; 10 iun 2009
La mesager se traducea discursul lituanianului precum ca el nu sustine opozitia pentru faptul ca nu a votat presedintele considerind acest fapt ca un act contra statalitatii.Mai da prostesc poporul nu gluma,sunt disperati comunistii tare !
4. Toka, ora: 21:28; 10 iun 2009
@ 2: Strajere, chiar te-as completa un pic, daca imi dai voie... Tot din MD a venit si problema asta, in mare masura! Erau tot felul de informatii cel putin bizare care veneau de la voi, cum ca ati fi comunisti convinsi si alte bazaconii si foarte multi romani au preferat sa nu isi bata capul, ba chiar sa-i exprime repulsia, unii dintre ei! Problema a fost doar de constientizare a situatiei reale, nu de curaj, nu asta le-a lipsit romanilor din vest. Uite, eu, spre rusinea mea, de cate ori imi propuneam sa vizitez Chisinaul (de f. multe ori) mereu sfarseam prin a-mi spune "ce dracu sa caut eu la comunistii aia idioti"? Mea Culpa si mii de scuze! Acum am senzatia ca tot ce trebuie sa fac e sa recuperez timpul pierdut, parca sunt bagat in priza, nu stiu daca ma intelegi!
5. Toka, ora: 21:29; 10 iun 2009
@ 2: Hmmmmmm....sau cumva si tu esti tot din vest? :-?
6. Toka, ora: 21:35; 10 iun 2009
@ 3: Serios??? :O Bai, dar se fac de rahat rau de tot, omul ala vorbea in engleza, totusi, daca imi aduc bine aminte, nu in chineza, l-ar putea intelege o gramada...cum de isi permit "luxul" asta? Desi, daca ma gandesc la publicul-target al MU1, nici nu m-ar mira....Chiar ca sunt disperati!
7. Sinuhe, ora: 22:19; 10 iun 2009
Se pare ca lui Voronin ii fuge pamantul de sub picioare..hehe..
Sunt de acor cu Toka: sa nu uitam de faptul ca FMI a refuzat sa crediteze RM si nici de raportul americanilor. Si daca mai adugam evenimentele de pe scena interna- prelungirea licentei proTv si iesire lui Lupu din partid... se anunta zile fierbinti de vara..
8. StefanRO, ora: 23:50; 10 iun 2009
Europenii incep sa declare din ce in ce mai deschis "Voronin it's time to go!!" Rusii vor tacea de data asta..deja incep sa faca afaceri bune cu romanii!! Vologhea..esti gata!!!:)))
9. Micael, ora: 01:21; 11 iun 2009
Bre,oameni buni,fac apel mai ales la Opozitie,fiti atenti ce a spus acest co-raportor al Consiliului Europei in Basarabia,domnul Egidijus VAREIKIS in ultima sa fraza :
"De asemenea, aceștia au declarat că vor acorda o atenţie mai sporită la alegerile anticipate, însă Moldova trebuie să solicite observatorii europeni să vină să monitorizeze alegerile."
Eu as merge si mai departe,daca vreti cu tot dinadinsul sa scapati de cripto-comunisti si anume sa cereti pe langa OBSERVATORI AI UE ,OBSERVATORI AMERICANI SI CANADIENI,deoarece este arhi-cunoscut faptul ca OSCE a fost creat special de americani sa mangaie orgoriul ranit al Rusiei de dupa pierderea razboiului rece,in concesinta mare majoritate a deputatilor OSCE sunt curvele Moscovei !
10. Micael, ora: 01:22; 11 iun 2009
Votaţi PL ,PLDM sau AMN !
Forza PLDM ,PL si AMN !
Aruncaţii la groapa de gunoi a istoriei, la alegerile repetate din 26 iulie pe cripto-comunisti ☭ ,pe ciocoii şi slugoii fără pic de coloană vetebrală ai Moscovei, ce vă prostesc pe faţă,promiţându-vă aderarea la UE si NATO cu ajutorul Rusiei !!! Ce cretinătate,ce creiere atrofiate !
"Basarabia, lacrima neamului românesc"
"România nu uita,Basarabia este a ta."
Votaţi schimbarea cu gândul la eroii nostri,la martirii nostri,ai intregului neam românesc .
Nu vă vom uita niciodata :Valeriu Boboc de 23 de ani ,Ion Tabuleac de 22 ani,Eugen Ţapu de 26 ani si Maxim Canişev de 20 de ani.
Victimile inocente ale cripto-comunismului.
Pink - Dear Mr President subs in romanian SOS Moldova
http://www.youtube.com/watch?v=biYav5QGZ1A
Basarabia Lui Dumnezeu
http://www.basarabeni.ro/stiri/editoriale/basarabia-lui-dumnezeu-material-video-395/
„Da, de la Roma venim din Dacia traiană, suntem români şi punctum.” - Eminescu
11. unionistuI, ora: 09:30; 11 iun 2009
sinuhe,pentru 16 ani ai tai stii cam multe.esti minor si politica nu-i de tine.ai grija unde iti bagi nasul pentru ca ai sa ramai fara el inca de'minor ?!
sfat: tzinete bine dupa Toka,el e major si stie mai multe.detine informatii de marimi ciclonice si anticiclonice de pe ambele maluri ale Prutului. a ?
12. Napocel, ora: 11:00; 11 iun 2009
Procurorilor din R.M. ce se intersează de comentariile de aici și de IP-urile utilizatorilor? De ce nu-i deschideți dosar și domnului Egidijus VAREIKIS fiindcă și-a permis a critica?
13. Johny, ora: 11:15; 11 iun 2009
@12 Napocel, bine ai zis cu dosarul :))).
Dar petru @11 unionistul, esti mai jos ca Sinuhe, necatind la faptul ca are 16 ani cum ai zis tu. Sau poate incepi a panica ca ti se ia farfuria cu rahatul comunistilor de dinainte :)))) ???
14. Amadeus, ora: 13:27; 11 iun 2009
SEMNĂM CU TOŢII PETIŢIA! PROTV CHISINAU IN TOATA MOLDOVA!
http://www.petitiononline.com/chisinau/petition.html
Jos cenzura comunista!
Nu puteti adauga comentarii deoarece contul dvs. a fost blocat.
|
|
|