(video) Igor Dodon către opoziţie: E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune!
Igor Dodon Foto: UNIMEDIA
|
|
(UPDATE, 17.00) Au fost adăugate imagini video.
Candidatul PCRM la funcţia de deputat în parlamentul R. Moldova, Igor
Dodon, s-a lăudat azi cu realizările partidului pe care îl reprezintă
şi a criticat opoziţia pentru că nu au venit cu măsuri economice
concrete de scoatere a R. Moldova din criză. "E uşor a scrie versuri
când nimic nu ai a spune", l-a citat Dodon pe Eminescu, precizând că
astfel este şi opoziţia de la Chişinău. "Nu au capacitatea de a propune
ceva nou pentru economia R. Moldova", a precizat acesta în cadrul unei
conferinţe de presă desfăşurate astăzi la sediul PCRM.
Totodată, acesta a dat asigurări că dacă PCRM va câştiga alegerile,
salariile şi pensiile vor fi achitate la timp. "Este o învinuire cinică
faptul că am majorat salariile bugetarilor la începutul acestui an", a
ţinut să le răspunde Dodon celor 3 partide de opoziţie.
Dodon a criticat şi mesajele negative despre sistemul bancar şi financiar din ţară, lansate în primăvară. "În urma acestor speculaţii populaţia a pierdut milioane de lei", a precizat acesta pentru presă. "Sunt nişte experţi-glamour", i-a ironizat fostul ministru al economiei pe cei care s-au dat cu părerea despre economia ţării anterior.
Referindu-se la UE, Dodon, a precizat că anume guvernul actual a asigurat în relaţiile cu UE un rezultat destul de bun la capitolul economic. "Doar noi am obţinut comerţul asimetric şi cele 54 % din totalul de exporturi spre direcţia UE", a conchis acesta pentru presă.
UNIMEDIA aminteşte că partidele de opoziţie (PL, PLDM, AMN) au criticat dur politica economică a guvernului comunist, învinuindu-l de falimentul INVESTPRIVATBANK, salariile mizere pe care le primesc oamenii şi exodul de persoane în străinătate din cauza imposibilităţii de a locui în R. Moldova.
Se încarcă...
Trimite unui prieten:
1. Anka, ora: 16:19; 06 iul 2009
Evenimentele din 7 aprilie au fost organizate de comunisti, ei au facut acel scenariu ... ei au infiltrat printre protestatari in jur de 200 provocatori care au inceput sa arunce cu pietre si in final au devastat cele doua cladiri!
Comunistii sunt cei care, prin intermediul politiei, au arestat, au maltratat, au torturat in jur de o mie tineri... 3 dintre ei au fost omoriti...
Jos comunistii!
2. Anka, ora: 16:20; 06 iul 2009
Dodon!
Nu-l cita pe Eminescu!
Nu ai dreptul moral!
Citeaza-l pe Lenin!
Jos comunistii!
3. Sergy, ora: 16:35; 06 iul 2009
In comparatie cu ce s-a facut in tarile vecine in ultimii 8 ani, PCRM chear nu a facut nimic..... Ei au fost o "frina activa" in calea dezvoltarii Moldovei si datorina numai comunistilor am ajuns la situatia asta... JOS COMUNISTII, JOS MINCINOSII.....
4. Anka, ora: 16:45; 06 iul 2009
piciule... voi mereu afirmati niste lucruri neargumentate... trebuie sa fii prost ca sa fii comunist...
5. Nichita Stanescu, ora: 16:53; 06 iul 2009
Jios comunistii si liberalii!
6. albinutsa, ora: 16:56; 06 iul 2009
Comunistii au distrus Moldova, toata tara geme de durere.....
Ajunge...poporul nu mai rezista!!!
JOS COMUNISTII!!!!!!!!!!!
7. hurmuzachi, ora: 16:59; 06 iul 2009
jos comunistii impreuna ci liberalii :)
8. decebal, ora: 16:59; 06 iul 2009
Boh Dodon si alti destepti care striga despre careva succese ale comunistilor. Ce ati facut voi in 8 ani? Ati adus RM pe ULTIMUL LOC in Europa. CEA MAI SARACA TARA DIN EUROPA - sa va scrieti asta in frunte!
Albania, cea pe care ati intrecut-o in saracie este acum membra NATO, deja in proces de aderare la UE.
Ah da, era sa uit, va ispraviti de minune cu vinderea in robie peste hotare a cetatenilor, pe care apoi ii mulgeti de bani pentru a mentine structurile mafiote in lege si pentru a achita pensii mizere, dar care asigura voturi multe (vorba voievodului - "prosti, da multi").
Bune realizari, n-ai ce zice.
9. Maxyn, ora: 17:02; 06 iul 2009
Ce ascund de popor asa zisii "comunisti" din RM ?
1. ascund adevarul ca nu mai sunt comunisti -leninisti.S-au dezis de esentza comunismului - de dictatura proletariatului si recunosc proprietatea privată asupra factorilor de producţie precum şi prin producţia pentru o piaţă care stabileşte preţurile. Adica sunt capitalisti pe baza economica social democrata. Si slava lor;
2. ascund adevarul ca au ramas ateishti , insa cu bani publici contrapun religiile pentru dezbinarea societatii RM,ca sa fie mai usor manipulata;
3. ascund adevarul despre limba majoritatzii basarabene, introducynd limba moldoveneasca , limba amortzita la nivelul anilor 30 al secolului trecut , cu scopul mentzinerii la putere a agramatzilor ( ca mine) si a minoritatzilor alolingve care marginalizeaza majoritatea bashtinasha prin folosirea neoficiala a limbii ruse si a altor avantaje coloniale implantate, impreuna cu veneticii , de USSR (fie ei chiar si progresivi in ceva ,dar extrem
10. Maxyn, ora: 17:05; 06 iul 2009
dar extrem de agresivi impotriva aborigenilor );
4. ascund adevarul istoric despre aceea, ca ocuparea Basarabiei , republicilor baltice, Poloniei si altor tzari de catre URSS in rezultatul la al doilea razboi mondial a fost numai o pagina a planului eshuat de sovietizare a Europei ,fact demonstrat de analistii si istoricii rusi. Speculatziile fariseice pe sentimul de durere enorma pentru zeci de milioane de oameni pasnici ,dusi in foc pentru niste scopuri nascute in capul unor nebuni ca Stalin si Hitler ,sunt folosite astazi pentru mentzinerea RM in sfera de influentza a Rusiei.
11. Maxyn, ora: 17:09; 06 iul 2009
Cu ce atrag poporul asa zisii "comunisti" din RM?
1. Cu platforma capitalista social democrata, care presupune un nivel necesar de control al statului asupra capitalului si sustzinerea desfashurarii paturii mijlocii , plus atentzia planificata ,in masura maximal posibila , fatza de noile generatzii ,fatza de angajatzii bugetari si pensionari ;
2. Cu succesul in construirea reala a institutziilor statale ;
3. Cu tendintza de democratizare a societatzii si neutralizarea natzionalizmului agresiv;
4. Cu atragerea tehnocratziei moderne in conducerea statului;
5. Cu tolerantza fatza de oponentzii dezechilibratzi.
12. Adiscorpionul, ora: 17:44; 06 iul 2009
Bre astia care ii sustineti pe comunisti, vreau sa ma interesez cum traiti?! Din ce venituri?! Unde locuiti, daca nu aveti o locuinta-cum va ve-ti procura una?! Ma intereseaza ce virsta aveati cind au venit comunistii la putere?! Puteti compara nivelul de trai de atunci cu cel de acum?! Daca nu aveti parinti peste hotare, niste parintii dati bine pe linga oameni influienti [politisti, politicieni, banditei], atrageti atentia ca am mentionat cine sunt oameni influienti in Moldova, aici in tara cu afaceri sau daca nu sunteti intretinuti de partidul comunist nu pre aimi inchipui cum poti supravetui in tara asta. Anual vin sute de milioane de dolari, miliarde [oficial si neoficial]. Unde s-au dispersat banii astia?! Chiar si cheltuiti de cetateni, bagati in apartamente, mashini, comisioane la banca la stat trebuie sa ramina foarte mult. Si ce s-a facut in tarisoara asta care sa valoreze atit?! CE?!
13. Maria Mirabela , ora: 19:12; 06 iul 2009
Auzi, tupeu, Do(n)don, asta !
Cica "anume noi, din spatiul CSI, numai noi din CSI, am facut asta si asta cu UE....". Mai, prostule, tot ce v-a acordat UE e datorita si iar datorita interventiei României, membra UE care a facut totul ca sa ajute.
Nu p/u prostii de la conducere a facut-o, anti-europeni, degradati si criminali, ci p/u românii din RM... iar voi, drept rasplata, ce-ati facut? Declaratii murdare.
Ei, da ce sa mai astepti de la niste incompetenti. Ia te uita vocabular : "cinism", "declaratii populiste", tot ce li se refera lor, de fapt.
Si nu-l mai cita atâta pe Eminescu. Daca ar fi trait Marele Geniu, la sigur, te-ar fi înjurat barbateste.
Jos Comunismul!!! Jos Gunoaiele KGB-iste!!!
14. mihai@td, ora: 19:14; 06 iul 2009
3. Dumitru8907, ora: 16:26; 06 iul 2009
PCRM intr-adevar a facut foarte multe timp de 8 ani. Greseste cel ce spune ca nu au facut nimic. Cata munca pentru popor, pentru ca sa fie acuzati.Opozitia doar de acuzatii este buna. Si la promisiuni. Nimic nu vor face. Sistemul PCRM este unicul la moment, care poate sa ne scoata din criza financiara si alte dificultati din tara. Sus PCRM
Si cum se face atunci,ca rezultatul la "atata munca pentru popor" este : poporul e cel mai sarac din Europa,iar comunistii- cei mai mari si mai bogati businesmeni?Unde-i echitatea sociala mult trambitata?
15. Adiscorpionul, ora: 19:57; 06 iul 2009
v_mincu
Auzi domle, ei au fost alesi in 2001. Au "condus" tara timp de 9 ani. De cit timp este nevoie ca sa "stabilizezi tara"?! In total in acest rastimp au fost transferati nu cred ca mai putin de 10 miliarde de dolari in RM. Ei au fost investiti pentru binele poporului si stii ceva?! Investitia nu a dat rezultatul scontat, [daca e sa acceptam ceea ce tu spui], respectiv managemetul domnilor comunisti pur si simplu nu este suficient. Deci, declaram falita tara si va rog sa se duca si sa permita administratorului stabilit de popor. ATENTIE - POPOR, nu morti, nu oameni virtuali elaborati pe coridoarele si subsolurile SIS-ului. Poporul la sigur nu doreste sa traiasca asa cum traieste acum, nici chiar electoratul comunist.
16. john186, ora: 21:41; 06 iul 2009
Jos COMUNISTII CRIMINALI!!!! PPCD NU VA PROSTITUATI ca nu are rost!!!!
17. Johnnnny, ora: 23:26; 06 iul 2009
inchide gura comunist nespalat care fura de sub dynsul!!!!!
Jos DODON!
Jos Comunismul!!!!!!
18. amurgg, ora: 23:27; 06 iul 2009
la citat pe Eminescu... Dodoano, cate carti ai rasfoit ca sa gaseshti fraza aceasta , sau t-o suflat cineva? de ce te intreb... pentru ca shtiu bine ca eshti la un nivel mai jos de zero cu zana , voronin , turcan etc... PCRM -ul , cei mai proshti shi mai hoti de pe planeta moldova.
JOS PCRM!!!
JOS PPCD!!!
19. Cronicar+BERG, ora: 00:05; 07 iul 2009
Mare poet M. Eminescu daca au ajuns si animalele sa-i citeze versurile! Viata vesnica poetului!
20. amurgg, ora: 00:37; 07 iul 2009
STIMATE CRONICAR !!! CE TI MAI FACE BERG, INCA N O MANCAT VRIUN COMUNIST SAU PPCD-ist???))
21. Românul, ora: 00:38; 07 iul 2009
nu ti-ar fi rusine comunistoid imputit sa-l citezi tu pe eminescu ! ati ajuns intr-un stadiu de mizerie morala de i-ati intrecut cu mii de ani in involutie si pe porcii salbatici. maimuta puturoasa, jita , auzi, sa vorbeasca de eminescu acest dezmostenit care scuipa pe memoria bunicilor sai deportati si ucisi de rusi...vandut pe 2 bani rusilor gandon dodon mi-e scarba de mirosul tau de porc !
22. amurgg, ora: 01:16; 07 iul 2009
Romanul, ai facut o mare descoperire in familia Dodon... Dodon provine de la cuvantul gondon , eu credeam ca de la dodoana, ma rog ...ramane pe seama analishtilor ))
23. Micael, ora: 01:20; 07 iul 2009
Votati PL ,PLDM sau AMN !
Forza PLDM ,PL si AMN !
Singurele partide care pentru prima oara din anii `90 incoace,de la independenta castigata fata de Imperiu Sovietic ☭,Imperiul Raului ,asa cum a fost supranumit de Roland Reagan,Presedindetele american ce a castigat Razboiul Rece,nu v-au tradat ,respectandu-va intru totul dorinta voastra de a scapa de comunisti ☭ si spre a va indrepta cu adevarat spre structurile occidentale,In NATO si UE,in care Romania va duce dorul si va asteapta cu bratele deschise,ca astfel sa ingropam si sarma ghimpata care inca ne impunge inimile si care desparte,frate de frate !
Moarte cripto-comunistilor ☭ si tradatorilor de neam si de tara,ppcd-isti si tragetii in teapa pe toti lupii ticalositi !
"Basarabia, lacrima neamului romanesc"
24. Jay, ora: 02:10; 07 iul 2009
cine stie de jurnalistul CTP din Ro probabil a urmarit o istorioara spusa de el despre Stalin. Cica tipul vine sa se intalneasca cu cativa presedinti de republici unionale si le da la final la fiecare cate o gasca, oprind una pt el. Le zice: cand ne vedem la anul aduceti gastele cu voi. Zis si facut, peste un an se reintalnesc. Toti cu gastele grase si frumoase, numai Stalin cu o gasca pricajita slaba moarta. Gastele cele grase desigur o data liberate si-au luat zborul peste lac. Stalin: "fugiti mai si prindeti-le!". Ce sa mai prinzi..prinde orbul scoate-i ochii :) Numai gasca lui Stalin, gagaia pe langa el, neputand nici fugi, cersind cate un bob de grau recunoscatoare. La care Stalin zice: "vedeti, luati aminte cum trebuie procedat cu popoarele voastre. Dati-le mancare si nu va mai intelegti cu ei. Tineti-i in foame, si veti face ce vreti din ei!" Va las pe voi sa ghiciti in ce postura e Voronin si Moldova de acum..
25. CostelRo, ora: 08:48; 07 iul 2009
Chiar daca venea cineva la comunoizi cu masuri concrete, acestia sunt mult prea destepti pentru a baga in seama opozitia, ue, romania. Dondon face oricum numai afirmatii ambigue fara fundament si denigratoare adresa opozitiei democrate.
Ma folosesc de acest prilej sa-i salut pe toti oamenii de bine de pe unimedia si sa fac o ampla varaciune orala la adresa schizoizilor, delirantilor si indoctrinatilor, viitori muritori de foame adica prietenii nostrii comuistii, ppcd-istii si pd-istii fara de care ne-am plictisi crunt.
26. Romeo, ora: 09:16; 07 iul 2009
am citit toate comentariile. mi-am facut careva concluzii: numarul agentilor de securitate (sau oamenilor platiti) de actuala guvernare, care au fost angajate pentru a posta aici comentariile provocatoare si (haideti sa fim seriosi) care sunt departe de realitate, precum ca "asa zis comunistii" in 8 ani au facut multe si tara noastra se imbogateste si noi suntem fericiti si nimeni nu paraseste tara in cautare locului de munca si PIB-ul creste si salariile cresc (oare de ce noi toti, locuitorii RM nu observam aceasta), acest numar devine mai mic si mai mic..
banuiesc ca argumentele s-au epuizat..
27. CostelRo, ora: 09:22; 07 iul 2009
Da draga Dumitru suntem rai cu cei care ne vor raul. O fi firesc asa , tu ce zici? Ia zi unde esti angajat si ce salariu ai, asa de curiozitate? Daca nu ne spui nu ne suparam, ca lumea banuieste ceva..
28. CostelRo, ora: 13:01; 07 iul 2009
La fel raie comunista peste tot. Ati batut oamenii in pman sunteti tari muschi, da la glagorie cam bate vantul. Bulan stiti sa tineti in mana, coridorul mortii nu? Bucurati-va ca noi , oamenii decenti, romanii nu suntem ca voi si veti beneficia de o judecata dreapta.
29. dida, ora: 13:20; 07 iul 2009
"Da-le papucii comunistilor!" Arde-i pe comunisti cu noul joc lansat de AMN http://www.amn.md/joc.php
30. Marcus, ora: 13:56; 07 iul 2009
Cit de prost poate fi dunducul asta. Orice economist din lume va confirma ca majorarea masei monetare pe timp de inflatie duce la o inflatie mai mare si diminuarea sau erodarea puterii de cumparare a banilor. Ce studii are prostul asta? E foarte clar ca majorarea salariilor a fost un pas in scopul de a atrage electoratul de partea comunistilor si nici intr-un caz un instrument de combatere a inflatiei.
31. Jay, ora: 17:12; 07 iul 2009
moldav, mai bine ar fi sa nu te mai complexezi tu de probleme altora. Nu stiam ca esti cititor de ganduri, de unde stii ce gandeste Ciubasenco? Eu am impresia ca idolul vostru Voronin se simte buricul pamantului, si-a lipit posteriorul de scaun si nu mai vrea sa coboare sub nici un chip. Traieste din plin. Are vila casa cu bazin, masini luxoase, covor rosu la intrarea in cladire. Iubeste sa consume bauturi alcoolice. Mai nou se zvoneste ca isi bate subalternii. RUSINICAAAA
Nu puteti adauga comentarii deoarece contul dvs. a fost blocat.
|
|
|