Ce este omul? Unii spun că-i un animal foarte evoluat, alţii că-i o fiinţă raţională, alţii că-i un spirit întrupat pentru o vreme, alţii că-i creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu… Părerile aşadar diferă.

Dar nu întru totul. Omul este înţeles aproape fără excepţie ca o fiinţă radical diferită de celelalte vieţuitoare ale planetei. Există în om o conştiinţă de sine care îl diferenţiază de celelalte fiinţe vii, şi această conştiinţă îl face să se raporteze diferit la tot ce îl înconjoară. Există în om conştiinţa unei autorităţi peste celelalte fiinţe, dar şi a unei responsabilităţi morale faţă de ele şi fară de sine însuşi. Omul se transcende pe sine, caută înţelesul tainic al lucrurilor şi sensul lor ultim, crează opere de artă, discerne între bine şi rău, îşi defineşte singur ţelurile în viaţă şi prin aceasta îşi afirmă libertatea.

Aceste lucruri îl definesc pe om ca fiinţă raţională, unică şi irepetabilă; sau, altfel spus, ca persoană. În virtutea faptului că este o persoană omul are o demnitate aparte. Omul nu poate fi folosit ca un mijloc prin care alţii să-şi atingă scopurile proprii, pentru că fiecare om are propriile lui scopuri. Omul nu poate fi folosit ca un bun pentru alţii, pentru că îşi are binele său propriu, de care nimeni nu are dreptul să-l lipsească. Singura atitudine justă faţă de om este iubirea, care se defineşte prin a voi, împreună cu el şi în mod dezinteresat, binele lui.

O altă observaţie foarte importantă este că trupul uman nu poate fi disociat de persoana umană, deci nici de demnitatea ei. De aceea prostituţia, ca o activitate prin care se cumpără şi se vinde trupul uman în ce are el mai intim, este prin aceasta o formă de dispreţ faţă de om, faţă de relaţiile interumane şi faţă de iubire în special. Este o afirmare obraznică şi cinică a utilitarismului, un scuipat pe demnitatea umană şi o profanare a iubirii.

Prostituţia în act este un proces de dezumanizare, atât pentru persoana care se „vinde” cât şi pentru cea care o “cumpără”. Persoana care se vinde se dezumanizează prin laşitate, pentru că alege să nu-şi afirme şi să nu-şi apere demnitatea, iar persoana care o cumpără se dezumanizează prin tiranie, pentru că alege să calce demnitatea celuilalt prin puterea pe care i-o dă banul sau alte avantaje sociale, şi asta de dragul plăcerii proprii. Ambele persoane parodiază în mod jalnic iubirea şi astfel se mutileză pe sine, se autodistrug, pentru că fiinţa umană e făcută pentru iubire. Când omul pierde iubirea pierde odată cu ea şi sensul vieţii.

De aceea, o societate care legalizează prostituţia este o societate care nu mai înţelege ce este omul, care nu mai recunoaşte demnitatea umană. Este o societate care legiferează ideea că fiinţa umană se poate vinde şi poate fi cumpărată, că omul poate fi folosit de către unii mai puternici împotriva binelui propriu, atunci când este mai slab. Legalizarea prostituţiei este un pas decisiv către întoarcerea în sclavagism.

Azi unii îndrăznesc să se vândă singuri; mâine, pe baza aceluia şi principiu, vor fi vânduţi de alţii. Azi se vând spre satisfacerea libidoului unora; mâine vor fi vânduţi şi pentru alte raţiuni, că doar principiul este acelaşi. Azi e sclavie sexuală, mâine de care o fi nevoie.

Sexualitatea umană nu are preţ. Ea este deplin legată de om ca persoană, este un act al persoanei umane. Preţul ei este preţul umanităţii omului. Legalizarea prostituţiei ar redefini actul de iubire dintre bărbat şi femeie ca un act economic; probabil, în familie, va fi un act pe bază de contract sau în cel mai bun caz un act de donaţie. Cu taxe sau fără taxe, asta mai rămâne de văzut.

Dacă relaţia sexuală are un potenţial economic, practicarea ei fără taxele aferente ar putea fi considerată evaziune fiscală. Ce aţi zice de taxa pe familie?

Oricum, preţul pe care-l vor cere persoanele care se vând nu se va compara cu preţul pe care tot acestea îl vor plăti: pierderea propriei demnităţi şi, odată cu ea, a sensului vieţii. Acelaşi preţ îl vor plăti şi cei care vor înjosi aceste persoane, pentru că înjosind pe alţii te înjoseşti pe tine. În cele din urmă, acelaşi preţ îl vom plăti noi toţi, dacă acceptăm legalizarea prostituţiei, deoarece prin aceasta acceptăm legalizarea decăderii umane, afirmarea solemnă a ideii că omul poate deveni neom cu acte în regulă.

Oare nu costă prea scump?

Sursa: Blogul Generația Curată